Am putea spune că, cel puţin teoretic, în ultimii 25 de ani, în România, se organizează alegeri libere. Teoretic, foarte posibil, însă practic lucrurile nu stau aşa. Ori de câte ori apare la orizont un nou scrutin, satele şi oraşele sălăjene sunt invadate de pungile cadou, şi nu numai. Evident, şi în acest an, Victor Ponta şi Klaus Iohannis s-au bătut în pomeni. Fie ele roşii sau albastre. Cum era de aşteptat, până la această dată, câştig de cauză au avut cei de la putere, în timp ce reprezentanţii ACL au compensat oarecum cu o prezenţă mai activă pe teren. Şi pentru că PSD deţine controlul asupra administraţiei locale, cum este şi normal, au început să se asfalteze drumurile judeţului, iar acolo unde n-au fost fonduri, ele s-au peticit. Acelaşi partid, aflat la guvernare, a luat brusc decizia majorării indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap, alocaţiilor copiilor proveniţi din familii nevoiaşe, a salariilor din sănătate, poştă şi învăţământ, scutirea pensionarilor şi a mamelor de la plata indemnizaţiilor încasate necuvenit etc. Sigur că, indiferent de partidul aflat la putere, pomenile electorale fac parte din peisajul tragicomic al campaniilor electorale. Însă ca în acest an, sincer, nu mi-a fost dat să trăiesc o altă avalanşă de pomeni electorale.
Nici secţiile de votare de astăzi, când practic suntem membru în UE, avem reţele 4G şi e ţara plină de calculatoare, tablete şi smartphones, nu arată foarte diferit faţă de 1990. Românii sunt obligaţi să voteze la fel ca acum 25 de ani, cu aceleaşi ştampile al căror număr nu iese niciodată la fel la sfârşitul zilei, iar procesele se transmit la fel ca atunci. Mereu lipsesc declaraţiile pe propria răspundere, în timp ce urnele mobile înfloresc brusc mai ales în judeţele roşii din sud şi est. Da, este limpede pentru toată lumea că turismul electoral funcţionează şi astăzi, ca de altfel acum 25 de ani, la aceeaşi capacitate. Poate chiar mai mare, având în vedere numărul mult mai mare de mijloace de locomoţie, care te pot ajuta să votezi de mai multe ori.
Şi anul acesta, ca de altfel în multe alte rânduri (cu excepţia alegerilor prezidenţiale din 2009, când s-au înregistrat recorduri după recorduri în ceea ce priveşte numărul de voturi înregistat pe minut), românii din diaspora par să fie mai puţin importanţi pentru cei care organizează alegerile. Ca şi cum exodul din ultimii 25 de ani nu ar fi fost de ajuns, a trebuit să ne facem din nou de râs în faţa Europei. Aşa că, fără să se grăbească să-şi recunoască vreo vină, liderii PSD din Guvern promit să rezolve toate problemele în zilele rămase până la turul doi. Şi le-au rezolvat în cel mai pur stil românesc. Pardon, dâmboviţean. Argumentând că legea nu-l lasă să mai facă alte secţii de votare, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ia taurul de coarne şi demisionează. Să fie clar pentru toată lumea: Corlăţean nu a demisionat pentru ceea ce s-a întâmplat în primul tur de scrutin, ci pentru ceea ce urmează să se întâmple în turul doi. Am putea spune că omul a demisionat anticipat…
Cum rămâne însă cu ruşinea atâtor mii de români care s-au înşirat la cozi interminabile pe străzile capitalelor europene, situaţie care, după toate probabilităţile, urmează să se repete în 16 noiembrie? În ultimele zile, zeci de mii de români au ieşit în stradă, în mai multe oraşe din România, dar şi din străinătate, pentru a protesta faţă de umilinţa la care au fost supuşi românii din diaspora în 2 noiembrie, când mii dintre ei nu au putut vota la prezidenţiale. Dacă situaţia nu se va remedia duminică – deşi aşa cum spuneam am încetat de mult să mai cred în Zâna Măseluţă – protestele care vor urma ar putea să se transforme în cu totul altceva decât în simple demonstraţii. Românii, indiferent de opţiunea lor politică, s-au săturat de sărăcie, hoţie, minciună, nesimţire şi corupţie. Despre asta vorbim atunci când spunem că oamenii au ieşit în stradă, în aceste zile, la Cluj, Braşov, Arad, Timişoara, Sibiu, Oradea, Bucureşti, Iaşi, Constanţa şamd. Solidaritatea faţă de diaspora a fost doar pretextul, motivaţia, dacă vreţi, scânteia care a aprins fitilul.
În urmă cu 25 de ani, deşi eram un copil, nu pot să nu îmi amintesc motivele care au îngenunchiat regimul comunist. Erau identice cu cele de astăzi. Românii au ieşit în stradă, şi atunci, ca şi astăzi, împotriva sărăciei, hoţiei, minciunii, nesimţirii şi corupţiei. Atâta tot că motivul sau, mă rog, pretextul de la acea vreme a fost altul, şi anume solidaritatea faţă de preotul Tokes Laszlo. Şi nu ştiu de ce, astăzi, privind per ansablu la tot ce se întâmplă în jurul meu, am o senzaţie de deja vu.
După 25 de ani, aceiaşi…
